Ghid de călătorie și câteva ponturi – Malaezia

Malaezia este o țară sigură pentru turiști, cu o infrastructură dezvoltată, multe zone frumoase, oameni plăcuți, dar nu pot spune că m-a fermecat precum Indonezia, de care pur și simplu m-am îndrăgostit. Dar multe locuri și lucruri mi-au plăcut. Am stat două săptămâni și aș mai fi avut multe de făcut. M-a impresionat mixul populației și toleranța religioasă, toleranța de orice fel în general. Se promovează această toleranță, în special protejarea populației minoritare, am văzut aceste lucruri scrise în diferite broșuri.

O fată singură poate călători aici fără nicio problemă, așa cum am făcut-o și eu dar am întâlnit foarte multe altele, de diferite naționalități. Am rămas uimită să văd fetițe cu batic, unele chiar de la 3,4 ani, din cauză că mulți părinți consideră că este cu atât mai bine cu cât se obișnuiesc mai din timp cu acest lucru. Fiecare cultură cu specificul ei.

Little India Melakka 116
Nu trebuie sa va speriati, am primit tinuta numai pentru a vizita Moscheea Nationala din Kuala Lumpur, dedesubt aveam pantaloni scurti 

Este un amalgam în Malaezia, nou și vechi. Sunt Malluri și localuri luxoase, dar și cartiere sărace. Și țara se dezvoltă. Malaezia este liderul lumii musulmane în ceea ce privește mâncarea halal, sectorul bancar, asigurări și financiar. Este una dintre țările cu cea mai rapidă dezvoltare din zonă.

Uitați mai jos un mic ghid de călătorie, dacă aveți și alte întrebări vă răspund cu plăcere

Când ne gândim la Malaezia ne gândim la căldură, la plaje frumoase și la mai ce? Știați cât de dezvoltată este această țară? Pe mulți îi ia prin surprindere, ca de altfel toate contrastele de aici.

Malaezia are 66,000 de km of autostradă! Ce parere aveți?

Deși sunt centre moderne, dezvoltate, se negociază și la Mall, nu la toate, dar în multe locuri, așa că dacă la Mango nu aș încerca, sau la un alt brand cunoscut, la celelalte da.

Sunt foarte mulți oameni pe străzi, mai ales în orașe și majoritatea bărbați. Acest lucru poate crea un sentiment de nesiguranță dar nu sunt probleme, în schimb dacă ești fată ești cercetată îndelung. Și dacă ai ceva care aduce a decolteu, nu peste tot, dar în zonele mai de la țară o să ai parte de multă atenție. Nu, nu este nimeni necuviincios, dar într-o țară în care femeile se acoperă în marea lor majoritate total, chiar și cu mănuși multe, nu trebuie să fii Pamela Anderson pentru a impresiona masiv la acest aspect. Așa că luați o eșarfă, ceva la voi, ușoară să o folosiți la nevoie.

Sunt mult mai mulți indieni și pakistanezi decât m-aș fi așteptat uitându-mă pe structura populației, asta pentru că fiind o țară în care se investește și construiește atât, Malaezia are nevoie și de forță de lucru, așa că ghiciți de unde vin muncitorii?

Malaezienii, etnicii malay sunt foarte plăcuți, incredibil de primitori și de calzi. Sunt musulmani și sunt foarte toleranți cu orice obicei, nu se uită urât la turiști, nici nu cad pe spate că ai venit la ei, vorba unei prietene care locuiește în Singapore de câțiva ani și cunoaște bine toată zona: nu știu sau nu doresc să facă turiștii să se simtă bine, așa cum o fac vietnamezii, sau tailandezii, sunt gen: ai venit? Păi bine că ai venit.

Dar în unele locuri unde nu au văzut atât de mulți străini curiozitatea este maximă, se bucură să te întâlnească, fac multe poze cu tine. Dar asta nu în KL, poate doar accidental.
Malaezienii își văd deci de treaba lor, la fel şi etnicii chinezi. Aaaa, te duci în China Town în KL sigur o să fie unii care o să împingă marfa spre tine dar în rest nu ți se acordă o atenție deosebită.

Populație: peste 50% etnici malay, în jur de 25 % chinezi, 7% indieni, indigeni 12% dar și alte rase.
Populația: 30 milioane.
Sunt mai mulți bărbați decât femei, ceea ce nu dă mereu un sentiment plăcut, mai ales în unele zone în care este evident.

Religia oficială este inslamul 61% din populație, 20% budiști, 9% creștini, 6% hinduși, etc.

În general o ținută decentă este utilă în zonele unde populația este mai conservatoare. Nu în insule sau acolo unde sunt mulți turiști decât dacă doriți.

Sunt multe reguli privitoare la cum și ce trebuie (sau nu trebuie) să atingi, mai ales dacă ești femeie. Ca de exemplu un călugăr. După un astfel de contact acesta trebuie să treacă printr-un ritual de curățenie. Nu știu cât sunt de adevărate toate, mai ales că toleranța față de turiști este mare oamenii au înțelepciunea de a trece cu vederea anumite aspecte, sau a le pune pe seama ignoranței, dar oricum iată aici un mic ghid interesant de tabuuri în Malaezia.

Cele mai frumoase locuri:

Kuala Lumpur, Melaka, Insula Penang cu George Town, Kuala Terengganu, Insulele Langkawi, Perhentians, sau cea mai veche pădure tropicală din lume, care se găsește în Parcul Național Taman Negara și astea toate numai în partea peninsulară și împrejur. Borneo iar este de trecut pe listă, pentru aventuroși, cu numeroase atracții unice.

Viză:

Cea turistică se dă pe loc la intrarea în țară, pentru 90 de zile, gratuit. O să treceți prin procedura de scanare biometrică a amprentelor. Și la intrare și la ieșire, Malaezia este printre primele țări dacă nu prima care a introdus acest sistem de verificare În avion completați formularele obișnuite.

20141023_165019 (1)

Siguranță

Turiștii nu au probleme, altele decât furturi de genți – în general din viteză, cineva cu scuterul se apropie, pasagerul din spate smulge geanta și gata. La fel furtul din buzunare. Bineînțeles că trebuie să fiți atenți așa cum sunteți peste tot în călătorii, dar este o țară sigură.

Precum știți probabil, trebuie să stați departe de orice droguri și să vă feriți bagajele, precum și să evitați să transportați pachete pentru alții. În Malaezia există pedeapsa capitală pentru traficul de droguri.

Pentru informații la zi despre siguranță în orice țară vă recomand consultarea websiteului MAE, cel mare anunță primul în România orice modificare adusă condițiilor de călătorie și alerte de călătorie. Este cel mai sigur site și recomand călduros citirea condițiilor de călătorie mereu, deși eu personal nu iau ad literam alertele, dar este bine sa vă informați.

Sănătate:

Niciun vaccin nu este solicitat pentru a intra în țară, sau necesar. Pastile pentru malaria numai dacă doriți și vizitați locuri foarte îndepărtate, în natură. Eu nu am luat și nici majoritatea celor pe care i-am întâlnit.
Dengue Fever – febra galbenă cum îi spunem noi este mult mai frecventă decât malaria și împotriva acestor țânțari nu s-a inventat nimic, în afară de regulile generale de a te feri de țânțari așa că nu este recomandat să luați pastilele de malarie, care atacă ficatul și dau o stare rea în general, mulți se plâng de dureri de cap sau insomnii degeaba, pentru că nu există în timp ce nu vă protejați de ceva care chiar poate crea probleme.
Consultați-vă cu doctorul înainte de călătorie și hotărâți și în funcție de istoricul medical, imunitate, etc. Eu am luat multă Vitamina C, zilnic și alte multivitamine și 2 luni în Asia nu am avut nicio problemă. Dar am un sistem imunitar foarte bun, nu am mai răcit de ani de zile.
O să aveți probleme cu răceala cel mai sigur, din cauza trecerii frecvente de la temperaturi foarte ridicate și aerul condiționat. Să aveți mereu ceva mai gros pentru călătoriile cu autocarul, malluri, etc.

Mâncare:

Foarte bună! Îmi place la nebunie bucătăria malaeziană și cea chinezească. Mulți singaporeni vin frecvent în Melaka, KL sau insula Penang numai pentru mâncare!

Prețuri

Malaezia este mai scumpă decât Tailanda și Indonezia, atât în ceea ce privește transportul în interiorul țării și capitală cât și ca mâncare, cumpărături. La cazare se găsesc în schimb oferte și de asemenea dulciurile sunt ieftine.
Nu ajunge totuși nici pe departe la prețurile din Europa, dar uitați poveștile cu transport cu autocarul la 2 dolari biletul, pe distanțe mari, au trecut de mult acele vremuri. Sunt și 20 și 30 de dolari, etc. Depinde unde mergeți. Și trebuie să mai țineți cont de faptul că Asia se scumpește de la an la an.

Moneda

MYR – ringgit-ul malaezian. Paritate la leul nostru adică azi 1 MYR = 1,07 lei. Așa că în Malaezia am gândit în lei, deviația fiind atât de mică.

Cumpărături

Kuala Lumpur este un rai al Mallurilor. De la Malluri de lux la cele pe nivel mediu de preț și chiar Malluri care arată ca niște mari piețe, unde totul este la grămadă.

25 % din populație etnici chinezi: găsiți orice în materie de falsuri și haine sau alte obiecte specific chinezești de tarabă. Mai scumpe decât în China și decât în Bangkok, care este un rai al cumpărăturilor la prețuri mici.

Dacă doriți un sari nu trebuie să ajungeți în India: fiecare mare oraș malaezian are câte o mică Indie, unde magazinele de profil abundă.

Altceva deosebit nu prea se găsește, sunt suveniruri, dar nu extraordinare. Ce vă inspiră. Eu rămăsesem cu gândul la Hong Kong că de acolo am ajuns în Malaezia….

Transport

Peste 100 de aeroporturi, căi ferate pe tot teritoriul, iar unde nu sunt sunt autobuze care conectează bine toată țara. Capitala în schimb este foarte foarte dezvoltată ca infrastructură și se dezvoltă în continuare.
Fiecare oraș are terminal de autobuz, iar cele mai mari au mai multe. În KL două terminale deservesc în mare aceleași rute, unul nou, modern, pentru turiști, unde sunt autocare de super lux, așa le numesc și unul mai modest, cu autocare doar de lux, dar și unele mai vechi folosite de localnici. Prețurile diferă mult, am scis aici, am ajuns în drumul spre Cameron Highlands.
De la aeroport din până în Kuala Lumpur este mult mai ieftin autobuzul express ecât trenul, de vreo 4 ori mai ieftin.
În multe zone se poate circula și cu feribotul.
Circulația este pe partea stângă, deci invers decât la noi.

Limbi vorbite

Bahasa Malaysia – limba oficială, foarte asemănătoare cu limba indoneziană, multe cuvinte sunt similare, Engleză, Chineză, mai multe dialecte.
Oamenii nu prea vorbesc engleza, dar oricum mai mult decât în Indonezia aveam să descopăr. În hoteluri, la restaurantele centrale sau din KL nu sunt probleme.
De fapt este ușor să călătorești aici, de înțeles te înțelegi la un moment dat cu oamenii.

Sărbători:

Ramadam
Anul Nou Chinezesc – Ianuarie-Februarie. Pentru a admira sărbătorile trebuie să fiți în Penang, Ipoh, Kuala Lumpur, orașe unde sunt mulți etnici chinezi.
Wesak sărbătoarea budistă May-Iunie
Crăciunul
Festivalul hindus Deepavali: festivalul luminilor, în lunile Octombrie sau Noiembrie.
Festivalul hindus Thaipusam: în Ianuarie sau Februarie este un eveniment grandios, cu procesiuni religioase, cea mai mare fiind la Batu Caves, în nordul capitalei Kuala Lumpur – se ajunge cu trenul ușor în jumătate de oră din centrul orașului, este cursă directă, am scris mai multe aici.

Clima

Tropical. Este cald pe tot parcursul anului (32 grade ziua și 26 noaptea, 23 noaptea în perioada Noiembrie-Februarie, dar nu este o regulă). Musonul de nord-est aduce ploi în octombrie-Februarie pe coasta de este și Borneo și în cealaltă parte este cald și bine și cel mai blând, de sud-vest Aprilie-Octombrie aduce ploi în partea de Sud a peninsulei Malaezia, inclusiv Kuala Lumpur. Dar chiar că este blând, că eu an fost în August chiar în zonele care ar fi trebuit să fie afectate și nu a plouat decât în Cameron Highlands, unde am înțeles de altfel că este normal și pentru orice anotimp.

Internet și GPS

Pentru orice turist importante, dar vitale pentru un turist pe cont prorpiu, mai ales într-o țară în care nu cunoaște limba. Google translate să trăiască!Internetul fără fir există peste tot, dar conectarea nu este floare la ureche și nici semnalul nu este bun peste tot. Depinde de cât de nou este echipamentul. Am întâlnit Cafenele Mc Donalds în care mergea ca avionul cu reacție și altele unde mă deconecta mereu, se bloca, etc.
Dar la multe hoteluri, baruri, restaurante au internet bun și funcționează brici, numai că peste tot aproape trebuie să parcurgi tot felul de pași să te conectezi, până la a introduce adresa de mail, telefonul, numele, etc. Și chiar dacă ai fost într-un loc de fiecare dată trebuie să te conectezi, să bifezi că ești de acord cu termenii și condițiile, etc, nu se conectează automat.
Deci mai bine luati o cartelă GSM cu internet, sunt ieftine și salvează mult timp inclusiv pentru GPS. Am încercat aplicația Sygic pentru hărți și nu știu poate că în Europa este bună, dar în Asia de Sud-Est nu prea. Străzile sunt dar nu și obiectivele, hotelurile, etc, decât foarte puține, este enervant. Am încercat și alte aplicații care nu necesită conectare la interet, salvezi hărțile doar în telefon. Pot fi utile dar greoi de tot. GPS-ul este sfânt. M-a ghidat bine și pe cărări de munte în Indonezia spre anumite obiective!. Semnal să fie.

Melaka2 147
Toti copii acestia au vrut poze cu mine!
Kuala Lumpur 111
Multi turisti la Batu Caves
Reclame

2 gânduri despre “Ghid de călătorie și câteva ponturi – Malaezia

  1. Buna! Foarte interesant si cuprinzator articolul, m-ai facut foarte curios in legatura cu Malaezia.
    Am o nelamurire la care nu gasesc raspuns pana acum si ma intrebam daca stii tu. Vreau sa ajung in KL (via Amsterdam), sa iau alt zbor si sa vizitez Singapore cateva zile, ulterior inapoi in KL pana la intoarcerea acasa. Viza on arrival se aplica (gratis?) de 2 ori pe pasaport sau nu am voie sa mai intru dupa ce am iesit?
    Multumesc!

    Bogdan

    Apreciază

    1. Buna, ai voie sa intri de cate ori vrei in Malaezia, nu completezi formulare, este doar pasaportul stampilat, poti sta 90 de zile. Nu te impiedica nimic sa pleci si sa te intorci. Ai grija sa nu fie pasaport temporar. Mi-a placut Malaezia, dar Indonezia infinit mai mult. KL nu e cine stie ce, un oras frumos, bun de shopping, are si cateva locuri frumoase, atractii, dar care pot fi vizitate in cteva zile, dar ca atmosfera, culoare, nu se compara cu Hong Kong de exemplu. https://www.mae.ro/travel-conditions/3722

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s