Xanadari Pearl – perla Keralei #relaxare #lunademiere #india

Când am ajuns la Xandari Pearl mi-am spus că am ajuns în rai, unul terestru, bineînțeles, dar pacea, calmul și frumusețea, verdeața, totul te transportă imediat ce ai ajuns aici într-un alt univers. Resortul este amplasat pe plaja Mararikulam din Kerala, clasată de către National Geographic în TOP 5 plaje cu hamacuri din întreaga lume. Un boutique resort cu 20 de vile încântătoare, răspândite pe o proprietate de peste 7 hectare.

Hotelul

La Xandari Pearl totul este în formă de perlă, de la piscină, la vile, la restaurant. Oferă un grad înalt de intimitate, iar ajuns aici ai o grămadă de lucruri de făcut, dar cel mai important este acela că te îndeamnă să te bucuri de moment, așa cum este el, să te bucuri că exiști. Este un loc ideal unde aș veni să scriu o carte. Și este la fel de frumos să petreci luna de miere, sau o parte din ea.

Servicii personalizate – când ai 20 de vile asta este ideea, să acorzi atenție deosebită fiecărui oaspete, ești pur și simplu răsfățat și toată atenția este îndreptată asupra ta – și desigur curățenie desăvârșită nu numai în camere, sau la restaurant, ci pe toată proprietatea, nu este o frunza care sa nu stea cum trebuie.

Camerele

La Xandari Pearl sunt 20 de camere, de mici vile de fapt, fiecare compusă dintr-o cameră foarte mare, cu birou și dressing. Toaletele îmi plac mult, deoarece dușurile sunt în aer liber. Deoarece toată proprietatea este înconjurată de cocotieri, atunci când angajații se suie într-unul aflat lângă vila ta, ești sunat și anunțat înainte, pentru păstrarea intimității. Există desigur aer condiționat, ventilator în tavan, cosmetice organice, apă, sucuri, ciocolată chiar, din partea casei.

Fiecare vilă are și câte o curte uriașă cu hamac, masă, scaune, șezlonguri și câteva piscine. Seara ai lumină, ai și prize pe terasă, ce mai este un loc ideal pentru relaxare și pentru a lucra.

Dintre cele 20 de vile, una este Perla perlelor, cea mai mare și care dispunde de o piscină care este și jacuzzi. Totul este sidefiu aici, inclusiv podeaua. 4 vile sunt perle azurii, podeaua fiina albastră și având de asemenea câte o piscină în curte, piscine simple, nu și jacuzzi. Și 16 perle verzi, așa cum a fost vila mea.

Poate o să credeți că nu mi-a plăcut, având în vedere că am fost singură? Dimpotrivă, mi-a plăcut enorm de mult, am stat aici aproape 2 zile și o noapte – check-in devreme, check-out târziu, pe la ora 16. Uitați un scurt clip pe pagina de Facebook , realizat pe terasa vilei unde am stat, chiar înainte de plecare; când sunt plecată mai postez de la fața locului, pentru redarea atmosferei, plus că simt să împărtășesc ceea ce văd și simt, mai ales când călătoresc singură.

While Pearl și Blue Pearl

Green Pearl

Vedere din hamac 

Xandari Pearl Mararikulam Kerala India55

Xandari Pearl Mararikulam Kerala India106

Mâncarea

A la carte. Numai mic dejunul este tip bufet, în rest se prepară aproape orice, după gusturile tale. Ca și la Xandari Harbour, aici este un Chef care se asigură că oaspeții vor fi mulțumiți. Ești sunat de fiecare dată să îți exprimi opțiunile culinare. Am luat prânzul în prima zi cu Dl Deepu Nair, Managerul Resorturilor Xandari, care mi-a povestit mai multe despre concept.

Poți de asemenea să nu optezi pentru pensiune completă, în cazul în care dorești să mănânci în sat, sau să faci excursii opționale în Backwaters, Delta Keralei, sau să vizitezi Fort Kochi, sau alte atracții din jur.

Tot ce se servește aici este ori bio (din grădina proprie) ori crescut în mini ferma proprie, ori dacă este vorba de pește provine din captura zilei. Anumite produse se importă – brânzeturi fine, prosciutto, altele de acest tip și sunt de cea mai bună calitate. Mi-au plăcut mult de tot mocktailurile organice cu ghimbir, lemon, ananas, preparate pe loc. Foarte răcoroase, mai ales servite la piscină. 

Piscina perlă

În formă de perlă, bineînțeles, înconjurată de palmieri, ca de altfel toată proprietatea, cu șezlonguri pe margine dar și un pic în apă. Inutil să amintesc că pe lângă setul de plajă/piscină din camere, există și aici prosoape pentru piscină, sau pentru plajă.

Xandari Pearl Mararikulam Kerala India82

Xandari Pearl Mararikulam Kerala India80

Plaja Mararikulam

Plaja este superbă…. după o mini pădure de palmieri, se desfășoară în toată splendoarea sa. Plaja nu este privată însă, este publică, dar nu este nimeni aici, sau foarte foarte puțini localnici, pescari, prietenoși. Am făcut baie o oră în prima seară și câteva ore a doua zi, nu îmi venea să mai ies din apă. Marea Arabiei, parte din Oceanul Indian, apă caldă, nisip fin pe plajă, un apus de vis. Uitați aici un mici clip realizat la apus, în seara petrecută aici.

Altele

Puteți practica Yoga, în scurt timp se va inaugura și un centru SPA, se pot organiza nunți sau petreceri de nuntă pe plajă. Puteți de altfel închiria tot resortul pentru voi, mai ales că are doar 20 de camere/vile. Sunt și alte hoteluri în zonă, așa că nu este o problemă dacă aveți mai mulți oaspeți.

Wi-fi: excelent în toată proprietatea. Televizor: ca și la Xandari Harbour, politica este de a te invita să te relaxezi total, să te bucuri de loc, așa că nu există televizoare în camere, doar într-un spațiu comun.

Licența de alcool: în curs de obținere, mai ales că resortul este nou. Puteți cumpăra din sat orice și servi în vila voastră, până atunci. Este posibil ca acum, când scriu aceste rânduri, să se fi rezolvat deja.

Prețuri Xandari Pearl 

14-16 octombrie, 6 nopți deci, 1422 euro, Green Pearl, preț pentru 2 persoane cu mic dejun inclus. Cu taxele incluse (8,7% taxe și 12,2% taxă de oraș). În multe perioade am văzut că sunt epuizate camerele, deci mai bine verificați direct la hotel, pe siteul acestora.  Scor booking? 9,3. 

Iar dacă doriți să aveți o lună de miere sau o excursie intercalată, cu ședere la un resort superb prexum Xandari și prin căsuțe plutitoare, plus altele, puteți verifica și la Kerala Tour Packages și poate găsiți o ofertă potrivită.

Când este cel mai bine de venit? sezonul uscat este din luna decembrie în luna martie, în iunie, iulie sunt ploiele cele mai abundente, in restul timpului ploi moderate. Temperaturi? în jur de 30 de grade tot timpul anului.

Și acum, când scriu aceste rânduri, mă învăluie calmul plăcut, simt bucuria pe care am avut-o cât am stat la Xandari Pearl. Vă dați seama, aveam nevoie de relaxarea aceasta după maratonul din Kerala Blog Express, când ajunsesem la un stadiu avansat de oboseală. Plăcută de altfel, dar tot oboseală se numește. Asta nu înseamnă că nu aș fi luat-o de la capăt imediat, a fost într-adevăr a Trip of a Lifetime.

Am fost în Kerala la invitația Biroului de Turism al Keralei, ulterior pe cont propriu, proiectul fiind sprijinit de Nikon România și de First Class Intl, o agenție boutique care realizează foarte multe programe frumoase, multe pentru SPA, vindecare, cunoaștere, pentru grupuri sau individual, în diferite destinații exotice și nu numai.

xoxo,

Mire

Extravita in Kerala Xandari Pearl

Reclame

4 gânduri despre “Xanadari Pearl – perla Keralei #relaxare #lunademiere #india

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s