Skyscanner App 3 în 1, cea mai bună aplicație gratuită pentru călătorii

Toți călătorii cunoscători au auzit cel puțin o dată despre Skyscanner. Este acel website prin care găsim cele mai avantajoase prețuri la biletele de avion în primul rând, dar și la cazări, deoarece compară mai multe siteuri de tot felul. Dar ei au și o aplicație de mobil gratuită, care este un ajutor de nădejde atât la drum (mai ales dacă ești pe cont propriu) dar și pentru a planifica o călătorie.

Continuă să citești „Skyscanner App 3 în 1, cea mai bună aplicație gratuită pentru călătorii”

Adevărul despre clubul ”mile-high”, romantismul la înălțime

De vineri: cel mai sexy studiu de piață pe care l-am văzut în ultimul timp, despre clubul ”mile-high”, adică a celor pe care îi dă romantismul pe dinafară, fix în avion. Stratos Jet Carters a realizat un studiu în care a intervievat 2000 de pasageri care călătoresc des, ”frequent flyiers”, inclusiv piloți și însoțitori de bord. Și rezultatele sunt surprinzătoare.

Acest articol nu este pentru puritani și nici pentru cei care nu au simțul umorului. Până la urmă, putem să ne amuzăm un pic și să aflăm ce se mai întâmplă pe lângă noi, în călătorii, în timp ce noi fotografiem peisajul de dedesubt și citim febril revistele de bord sau dormim.

Continuă să citești „Adevărul despre clubul ”mile-high”, romantismul la înălțime”

Ce avem voie să luăm în bagajul de mână în avion și ce nu

Călătorim din ce în ce mai mult doar cu bagajul de mână, iar faptul că unele companii aeriene low cost au introdus al doilea bagaj de mână gratuit, sau companii de linie au introdus posibilitatea de a călători doar cu bagajul de mână, ne întrebăm adeseori dacă putem să luăm cu noi anumite lucruri care ne sunt indispensabile.

Continuă să citești „Ce avem voie să luăm în bagajul de mână în avion și ce nu”

Unde mai este sigur să călătorim?

O întrebare pe care am auzit-o foarte des de ceva timp. Oriunde și nicăieri ar fi răspunsul. Și am ajuns la articolul ”Unde mai este sigur pentru britanici să călătorească”, căutând ceva frumos pentru pastila de marți.  Și de acolo în alt articol, cu câteva hărți foarte interesante. Le-am studiat, le-am întors pe toate părțile și m-am oprit la două: Unde este sigur să călătorim și Harta lumii după amenințarea teroristă. Haideți să le interpretăm.

Continuă să citești „Unde mai este sigur să călătorim?”

15 lucruri interesante despre Ryanair, pe care probabil nu le cunoașteați

La început a fost articolul….. Da, acel articol, A zbura sau a nu zbura cu Ryanair, scris înainte ca Ryanair să aibă zboruri din București, sau planuri anunțate pe meleaguri mioritice, articol care a adunat deja peste 38 800 de citiri, de la publicarea sa în 2014. Au urmat și altele despre companie, plus un concurs și totodată sute de mesaje de la voi prin diferite mijloace: comentarii la articole, mesaje private, mailuri, telefoane. Ba chiar și pe Linked In m-a întrebat cineva, că ținea minte că văzuse ceva de la mine despre ei.

Continuă să citești „15 lucruri interesante despre Ryanair, pe care probabil nu le cunoașteați”

Haideți cu mine pe Youtube

Nu știu câți dintre voi știți despre canalul de youtube Trolleypacker, unde am tot postat, ba în limba engleză, ba în limba română. Mai mult din joacă și din necesitate (primul video l-am realizat pentru a participa la un concurs, dar îl postasem pe alt canal) am descoperit că îmi place să fac videouri, am 1000 de idei și materiale, dar nu mereu suficient timp să realizez tot ce îmi doresc, dar asta nu înseamnă că ușor, ușor, nu reușesc și acest lucru.

Continuă să citești „Haideți cu mine pe Youtube”

3 produse vitale în călătorii despre care probabil nu știai

Atenție, articol pentru fete, deoarece unele produse s-ar putea să oripileze un pic suflarea masculină. Am stat ceva pe gânduri dacă să postez sau nu despre aceste produse. Inițial le integrasem în articolul 10 cadouri pentru călătoare, dar cum acela este pentru toată lumea am considerat mai înțelept să le separ. Deci fără prea multă vorbărie, scurt și la obiect, care sunt cele trei produse recomandate?

Continuă să citești „3 produse vitale în călătorii despre care probabil nu știai”

Lista de dorințe: 6 gadgeturi perfecte pentru călătorii, de la QuickMobile

De când am făcut din călătorii o prioritate mi s-a schimbat în timp și lista de dorințe. Dacă înainte visam la anumite perechi de pantofi cu toc, genți de club, ceasuri Tissot, Longines sau bijuterii, acum toate acestea au fost detronate de lucruri precum trepied, pantofi sport, camere foto, ba chiar și o dronă mi se pare mai atrăgătoare. Nu spun că nu mai îmi plac cele dinainte, doar că nu mă gândesc la ele cu săptămânile, cu lunile chiar.

Continuă să citești „Lista de dorințe: 6 gadgeturi perfecte pentru călătorii, de la QuickMobile”

V-ați luat cardul european de asigurări sociale de sănătate? #CEASS

Călătoriți în Europa în scopuri turistice, de afaceri, studii, sau alt tip de ședere de până la 6 luni? În cazul în care aveți emis cardul european de asigurări de sănătate, beneficiați de aceleași servici medicale ca și asigurații din țara respectivă. Cardul aduce beneficii suplimentare față de o asigurare obișnuită de călătorie, poate acoperi și nașterea, dar are și anumite limitări.

Continuă să citești „V-ați luat cardul european de asigurări sociale de sănătate? #CEASS”

Pentru domni: ce punem in bagaj pentru Italia si alte sfaturi cu dichis #Men’s Cave

Raluca Huzum Sorin Surghie Pitti Uomo
Foto @Daniel Ifrim, FaceBook

Revin la Italia, marea mea iubire, cu un articol dedicat suflării masculine de această dată, în care vă voi relata despre câteva lucruri de pus în bagaj de către domni în Italia și despre câteva reguli-nereguli pentru a arăta ca un vero italiano. Pregătiți-vă însă pentru când veți fi întrebați de turiști ”sorry, could you tell me…..” ”signore”. Prego!

Continuă să citești „Pentru domni: ce punem in bagaj pentru Italia si alte sfaturi cu dichis #Men’s Cave”

În Anglia este mai ieftin să zbori între orașe, via diferite capitale europene, decât să mergi cu trenul

Tren Anglia 1

Cat de scumpe sunt trenurile in UK? Exorbitant de scumpe, de aceea acolo trebuie sa zbori in orasul unde ai treabă, dacă urmărești eficiența financiară, dacă nu, sau nu este timp, nu va fi ieftin. Am observat acest lucru când am mers cu trenul din Aberdeen către Edinburgh: 200 de km și 51 lire sterline: 70 de euro. Zburasem cu Lufthansa în Scoția, dar dacă aș vrea să ajung în Edinburgh sau în Inverness cât mai ieftin, sau altundeva în UK, aș lua din București un zbor Ryanair via Dublin, sau alte huburi – ma trage ața în Inverness de când cu serialul Străina. Iar Edinburgh este un oraș superb.

Continuă să citești „În Anglia este mai ieftin să zbori între orașe, via diferite capitale europene, decât să mergi cu trenul”

Ce împachetăm pentru un city-break ”ușor” de toamna/iarnă în Europa #bagajdecabină #bologna

Vara ca vara, hainele sunt ușoare, ne putem descurca și două săptămâni cu o valiză de cabină, dar se poate să călătorim ușor chiar și toamna, iarna sau la început de primăvară, într-un city-break de 3,4 zile doar cu valiza de cabină. Chiar și mai mult, dacă țineți cont de regula de bază, fiecare lucru să se potrivească în cel puțin 3 ținute, deci să se potrivească între ele. Vedeți lista de articole necesare în articol, sper să vă fie de folos, ca cea de vacanțe lungi și ușoare vara.

Continuă să citești „Ce împachetăm pentru un city-break ”ușor” de toamna/iarnă în Europa #bagajdecabină #bologna”

Lista de Noul An: cum o facem și cum funcționează pentru a ne atinge visele

Cote viata
Cate putin in fiecare zi, deoarece suntem suma actiunilor noastre

Am observat de-a lungul timpului că ce mi-am propus am realizat. Acele lucruri pe care mi le-am dorit foarte și pentru care am muncit. Am observat de altfel lucrul acesta la alții înainte să îl conștientizez la mine. Unii îi spun programare, iar argumentele sunt bune, mai ales când realizezi că atât cât ți-ai propus, sau ce ai cerut atât ai și primit. Iar ce ai vrut vine la pachet și cu câteva minusuri pe care nu le-ai luat în considerare. Parcă vorbele din străbuni, de tipul ”Ai grijă ce îți dorești” au un nou sens.

Continuă să citești „Lista de Noul An: cum o facem și cum funcționează pentru a ne atinge visele”

Cum ne îmbrăcăm în aeroport?

Mirela Aeroport Extravita (3)

Circula o legendă cum că îmbrăcând o ținută elegantă în călătoriile cu avionul poți obține un upgrade la business class, dar acest lucru ține mai degrabă de trecut, acum sunt alte lucruri care îți pot aduce acest mult-dorit upgrade. Însă ținuta pe care alegem să o purtăm cu siguranță ne influențează major confortul călătoriei și starea de spirit. Și desigur modul cum ne privesc ceilalți, sau cum suntem tratați. Voi aveți o anume preferință legată de ținutele pe care le purtați în aeroport? Mărturisesc că am de gând să experimentez, acum că m-am lămurit cum stau lucrurile.

Continuă să citești „Cum ne îmbrăcăm în aeroport?”

Am încercat Hotwire.com la Bologna și am nimerit la Hotel Imperial

Hotel Imperial Bologna 6

Știți că am povestit despre Hotwire, siteul prin care rezervi un hotel fără să știi care este numele acestuia, dar ai o grămadă de indicii, precum zona în care se află, număr de stele, facilități, păreri clienți. Așa că am gândit să încerc să văd cum este, în Bologna. Foarte din scurt.

Continuă să citești „Am încercat Hotwire.com la Bologna și am nimerit la Hotel Imperial”